LUCEAFĂRUL- COMENTARIU LITERAR- DE MIHAI EMINESCU

      Poemul ,,Luceafărul” a  generat ,de-a  lungul  timpului , o  cantitate  considerabilă de  interpretări critice.
      Structural, ,,Luceafărul”  este un  poem  alegoric destul  de  întins, de  98  de  strofe, cu  o desfășurare epică ușor  perceptibilă, alegoria trebuie  înțeleasă nu  în sensul obișnuit , de figură de  stil, ci  ca  o  figură  de compoziție, care  în  cazul  de  față , dobândește  proporțiile unei  forme  creatoare din  care  se  desprind  marile  viziuni  romantice  ale  lui  Eminescu.
      Schema epică  este  de  basm și  rezultă, din  prelucrarea, în  forme  succesive, a  unui  basm popular  cules  din  Muntenia  de germanul  Richard  Kunisch , ,,Fata  în  grădina  de  aur”, și  publicat  la  Berlin  în  anul  1861.
      Sensul  fundamental al  alegoriei îl  dă Eminescu , prin  cunoscuta  însemnare din  manuscrisul  2275: ,,Aceasta  este  povestea. Iar înțelesul alegoric  ce i-am dat este  că, dacă  geniul  nu  cunoaște nici moarte  și  numele  lui  scapă  de  noaptea  uitării, pe  de  altă  parte aici  pe  pământ  nici   e  capabil  de  a  ferici  pe  cineva, nici capabil  de  a  fi fericit. El  n-are moarte, dar  n-are  nici  noroc.”
      Mihai  Eminescu  se  află  în  postura  ucenicului  vrăjitor, care, prin  forța sa  creatoare , dezlănțuie  puterile ascunse  ale  cuvintelor, concentrate  în  versuri  de  o  limpezime  exemplară, de  o  clasicitate  a  expresiei  rar  întâlnită.
      Poetul   privește  o  dată  spre  folclorul  românesc, de  unde extrage  mituri  vechi, în   primul  rând  motivul  Zburătorului, dar  și  credințe  în  demoni  acvatici, duce la  apogeu teme  și  motive  romantice  de  largă  circulație .
      Prin  vizionarism, Eminescu privește însă  și  spre  viitor , transcende  timpul  în  care  a  trăit , prefigurând , la  modul  mitopoetic, ficțional  , teorii  cosmogonice   de  cea  mai  frapantă  actualitate.
        Această  imensă  pădure  de  simboluri  și  de  viziuni  lirice se  ridică  pe o  schemă epică  simplă , structurată în  patru  tablouri , într-un  cadru atemporal, de  basm ,un  basm  însă ,,atipic”, care  implică de  la  început spații mai  puțin  obișnuite.
       În  primul  tablou , prefigurat  în  strofele 1-43 și  cuprinzând  idila  dintre  fata  de  împărat  și  Luceafăr , se  deschide o perspectivă ascensivă, dinspre  tărâmul terestru  spre  spațiul  cosmic .
        După ,,Zburătorul” lui  Ion  Heliade-Rădulescu ,  ,,Luceafărul” reia  tema  iubirii imposibile  dintre  două  ființe aparținând unor  lumi  diferite, o  ființă muritoare , deși  mai  puțin  comună, chiar  înzestrată cu  atributele  unicității.( ,,Și era  una la părinți/ Și  mândră-n toate  cele,/ Cum  e  fecioara  între  sfinți/ Și  luna  între  stele.”), alta  venind dintr-o lume  eternă , pentru care categoriile  perisabile , timp, spațiu , moarte  nu  există( ,,Noi  nu  avem nici  timp, nici  loc,/ Și  nu  cunoaștem  moarte”) sau  sunt  definite   numai  din  perspectivă umană, terestră.
        De o parte se  așază  spațiul  închis , în  care  se  află  fata  ,,din  rude  mari  împărătești,” pe  care nu-l poate  părăsi nicicum ,un  castel  enigmatic, la  marginea  unei  mări , dom  cu  bolți   falnice  și  numai  cu  o  fereastră  deschisă  spre  cer , de  cealaltă  se  desfășoară  orizonturile  idealității,  ,,mișcătoarele  cărări ” ale  infinitului , din  care  ,,un  mândru  chip se-ncheagă”, cel  al  Luceafărului .

ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR-eseu

          
-Romanitatea  românilor  reprezintă  elementul  fundamental  al  identității  poporului  român.
-La  fel  ca  și  celelalte popoare  romanice   din  Europa , românii vorbesc  o  limbă  bazată  pe  latina  vorbită  în  Imperiul  Roman.
-Procesul  prin  care băștinașii  geto-daci  au  preluat  limba  și  cultura  latină  poartă  numele  de  romanizare   și  s-a  desfășurat  între  secolele  I-III  d. Hr ., când  o  mare  parte  din  teritoriul nord- dunărean   a  intrat  în  componența  Imperiului  Roman.
-Etnogeneza  românilor  se  încheie  în  perioada  migrațiilor , când  românii  apar  menționați  în  izvoarele  medievale  sub  denumirea   de  vlahi.
-Românii  apar  deci, ca  și  popor  , în  urma  unei  duble  sinteze - cea  dintre  geto-daci și  romani, respectiv  daco-romani  și  migratori  , dintre  aceștia  din  urmă  cele  mai  importante influențe  fiind  exercitate  de  slavi.
-Limba  română  are  majoritatea cuvintelor  din  vocabular  de  origine  latină ( 60 % din  cuvintele de  bază), la  care  se  adaugă  substratul reprezentat  de  cuvinte  de  origine  geto-dacă(  10  %)  și  adstratul, format  din  cuvinte  de origine  slavă(  20  %).
 -Problema  romanității  românilor a  interesat istoricii  români  încă  din  Evul  Mediu,  astfel  , această  problemă  fiind  tratată  de  Nicolaus  Olahus  în  secolul  al  XV-lea  sau  cronicarii  moldoveni  Grigore  Ureche  și  Miron  Costin  în  secolul  al  XVII-lea.
-Problema  romanității românilor  devine  obiect  de  dispută  între  istorici  în  secolul  al  XIX-lea, când  , pe  fundalul  cererilor  privind  emanciparea  națională   care  vin  din  partea  românilor  ardeleni,  se  încearcă  demonstrarea dreptului  istoric  al  stăpânirii  austro-ungare  asupra  Transilvaniei.
-Această  teorie a  fost  sintetizată  de  Robert  Roesler, istoric  austriac, în  lucrarea ,,Studii  românești” și este  denumită  teoria  imigraționistă.
-Teoria  imigraționistă , concepută pentru  a  corespunde  intereselor  austro-ungare din  secolul al  XIX-lea  a  fost  combătută  atât  de  istoricii  străini,cât  și  de   istoricii  români, începând cu  A.D.Xenopol  în  lucrarea ,,Studii  asupra  stăruinței  românilor  în  Dacia Traiană”
-Xenopol  aduce  ca  și  dovezi  ale  continuității  descoperirilor  arheologice, toponimia, hidronimia,  termenii  creștini  de  origină  latină, poporul   român  fiind  o  îmbinare  a  elementelor  geto-dace, romane  și  slave, elementul  roman  fiind  cel  predominant  .
-Lucrările  istorice  de  după  1989  subliniază  romanitatea  limbii  române .
-Ideea  romanității  românilor ocupă  un  rol  foarte  important în  scrierile  istoricilor, această  idee  fiind  folosită  de  reprezentanții  Scolii Ardelene  din  secolul  al  XVIII-lea  -Inocențiu  Micu-Klein, Gheorghe  Șincai, Petru  Maior  , Samuil  Micu, pentru  a  susține drepturile  naționale ale  românilor  ardeleni, negate  de elita  conducătoare  maghiară.
-În  secolul  al XIX-lea ,conștiința  romanității  românilor s-a  consolidat  , iar  după  1918  s-au  produs  opere  științifice  importante  pentru  înțelegerea  acestui  fenomen  istoric.
-În perioada  comunistă,  istoriografia  privind  problema romanității  românilor  cunoaște denaturări și  exagerări , datorate  sovietizării  culturii  inițial, respectiv naționalismul agresiv  promovat  de  regimul  Ceaușescu .
-După 1989,  discursul  istoriografic  privind  romanitatea  românilor  a  devenit  mai  echilibrat ,  fiind  acceptată ca  un  lucru   cert, care  nu  mai  are  nevoie  de alte  demonstrații. 

EVOLUȚIA PRINCIPATELOR ROMÂNE ȘI A ROMÂNIEI , ÎN SECOLELE XVIII-LEA -AL XX-lea- eseu X-LEA

 -Instaurarea  domniilor  fanariote , după  1711, provocase  un  considerabil  impact  asupra  societății  românești, marcat  printr-o  intrare  mai  profundă  a  Principatelor  în lumea   Orientului, după  ce   dobândiseră   sentimentul  europenității  lor , prin  scrierile lui  Dimitrie  Cantemir  și  stolnicul  Constantin  Cantacuzino.
-În  practica  politică internă  se  remarcă în  timpul  domniilor  fanariote, tendința de  a  supune  controlului boierimii  problemele  financiare, ceea  ce  semnifică un  atribut  al  Stărilor.
-Practica  consultării Stărilor  prin   instituțiile reprezentative s-a  manifestat   mai  cu  seamă   în  vremea  Mavrocordaților, când   Adunările  de  Stări  erau chemate să  legitimeze politica  de  reforme.
-Constantin  Mavrocordat(  1730-1769) , a  domnit  alternativ  în  Moldova și  Țara  Românescă,  a  început având  aprobarea Porții, aplicarea programului   de  reorganizare  a  instituțiilor fiscale, administrative  și  judiciare în  spiritul  de  raționalizare  a  statului.
-Programul  politic  prin   revendicările lui  naționale , a  reușit, în  fața   revoluției lui  udor  Vladimirescu, să  solidarizeze întregul corp  social  al  națiunii.
-Programul  mișcării  lui  Tudor  Vladimirescu , ,,Cererile  norodului  românesc”(  1821), era  în  aparență  îndreptat  împotriva  fanarioților,  nu  a  Porții.În  realitate   alungarea  grecilor  era  doar  primul  pas   pe  calea  cuceririi  independenței.
-Boierii  au  continuat  acțiunile  și  după înfrângerea  mișcării  lui  Tudor obținând pentru  țară  câștiguri  prețioase.
-În  1821  și  1822  ei  au  redactat  nu  mai  puțin  de  75  de  memorii  și  proiecte  de  reformă, pe  care  le-au  înaintat  rușilor, turcilor  și austriecilor, cerând  recunoașterea  drepturilor naționale  și,  în primul  rând reacordarea dreptului  de  a  avea  domni  pământeni.
-Drept consecință a  acestor  acțiuni în  septembrie  1822, Poarta  a  acceptat  înlocuirea  fanarioților , numindu-l  pe  Grigore  Ghica  ca  domn  al  Țării  Românești și  pe  Ioniță  Sandu  Sturdza  , domn  al  Moldovei.
-Revenirea  la  domniile  pământene  a  însemnat și  începutul  unei  mișcări  de  regenerare  națională.
-După  crearea  statului  român  modern , era  necesară  obținerea  independenței  acestuia,  fie  pe  cale  diplomatică, fie  pe  cale  militară.
-La  4  aprilie  1877  s-a  semnat  Convenția  româno-rusă,  care  prevedea  trecerea  armatei  ruse  prin  România ,spre  Balcani. Rusia  se  obliga  să  respecte   drepturile  politice  și  integrarea  teritorială  a  României  .
-La  scurt  timp  după  semnarea   Convenției   româno-ruse, Rusia   a  început  războiul  cu  Turcia, refuzând  cooperarea  militară  cu  România.
-L  9  mai   1877, în  urma  afirmațiilor  de  independență  făcute  în  Camera(  Adunarea)  Deputaților  de  către   ministrul  de  externe  Mihail  Kogălniceanu , Parlamentul  a proclamat   independența  României   și  starea   de  război    cu  Turcia.
-În  februarie  1878 s-a încheiat  tratatul   de   pace  de  la  San  Ștefano  , dintre  Rusia  și  Turcia. 
-Nemulțumirile  de  creșterea  puterii  Rusiei  , marile   puteri  au   organizat  Congresul  de  la  Berlin (1878)  pentru  încheierea  unui  nou  tratat  de  pace  .
-Delegația  României  , formată  din  prim ministrul  I.C. Brătianu  și  ministrul  de  externe Mihail  Kogălniceanu  , nu  a  fost  primită  la  tratative, fiindu-i  permis  doar  să  prezinte  punctul de  vedere   al  României.
-Referitor  la  România  , Tratatul de  la  Berlin ( 1878)  stabilea   următoarele :  se  recunoștea independența  României .
-România  primea  Dobrogea  , dar  era  nevoită  să  cedeze  Rusiei  cele  trei  județe  din  sudul  Basarabiei (  Ismail, Bolgrad, Cahul).
-Obținerea  independenței  a  avut  consecințe  importante, a  crescut   prestigiul  internațional al  României , s-au  creat  condiții  favorabile  pentru  dezvoltarea   economiei  românești, realizându-se  unirea  Dobrogei  cu  România( 1878),iar  România  a  fost  proclamată  regat( 1881).
-Primul  Război  Mondial  se  încheia cu  victoria  Antantei, iar  România   se  afla  în  tabăra  victorioasă   .
-Această  situație  a  favorizat  formarea  statului  național  unitar  român.
-La  27  martie  /9 aprilie  1918 , Sfatul  Țării  a  hotărât  unirea  Basarabiei  cu   României.
-La  15-28  noiembrie  1918 , la  Cernăuți , Congresul  General  al  Bucovinei  a  hotărât  unirea  Bucovinei  cu  României.
-Adunarea  de  la  Alba  Iulia , din  1  decembrie  1918, a  adoptat  Rezoluția  de  unire  a  Transilvaniei  , Banatului   și Tării  Ungurești  cu  România.
-Crearea  României  Mari,  în  1918,  s-a  făcut  prin  unirea  Basarabiei, Bucovinei și  Transilvaniei  cu  România, unire  hotărâtă  de  adunările  democratice  de  la  Chișinău, Cernăuți  și  Alba  Iulia.
-Adevăratul  proiect  politic   al  statului  român  modern  a  fost  formulat  de revoluția  română  din  1848-1849.
-Unirea  de  la  1859  a   dus  la  formarea  statului  național  român  modern, reformele  fiind  începute  de  Al. I.Cuza.
-Obținerea  independenței  a  adus  statului  român  atributul  suveranității  naționale  și  posibilitatea  de  a   deveni  regat.
-Unirea  cea  Mare    de  la  1918  a  dus  la  realizarea  statului  național  unitar  român  și  la  adoptarea  democrației ca  formă  de  regim  politic.