ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR-eseu

          
-Romanitatea  românilor  reprezintă  elementul  fundamental  al  identității  poporului  român.
-La  fel  ca  și  celelalte popoare  romanice   din  Europa , românii vorbesc  o  limbă  bazată  pe  latina  vorbită  în  Imperiul  Roman.
-Procesul  prin  care băștinașii  geto-daci  au  preluat  limba  și  cultura  latină  poartă  numele  de  romanizare   și  s-a  desfășurat  între  secolele  I-III  d. Hr ., când  o  mare  parte  din  teritoriul nord- dunărean   a  intrat  în  componența  Imperiului  Roman.
-Etnogeneza  românilor  se  încheie  în  perioada  migrațiilor , când  românii  apar  menționați  în  izvoarele  medievale  sub  denumirea   de  vlahi.
-Românii  apar  deci, ca  și  popor  , în  urma  unei  duble  sinteze - cea  dintre  geto-daci și  romani, respectiv  daco-romani  și  migratori  , dintre  aceștia  din  urmă  cele  mai  importante influențe  fiind  exercitate  de  slavi.
-Limba  română  are  majoritatea cuvintelor  din  vocabular  de  origine  latină ( 60 % din  cuvintele de  bază), la  care  se  adaugă  substratul reprezentat  de  cuvinte  de  origine  geto-dacă(  10  %)  și  adstratul, format  din  cuvinte  de origine  slavă(  20  %).
 -Problema  romanității  românilor a  interesat istoricii  români  încă  din  Evul  Mediu,  astfel  , această  problemă  fiind  tratată  de  Nicolaus  Olahus  în  secolul  al  XV-lea  sau  cronicarii  moldoveni  Grigore  Ureche  și  Miron  Costin  în  secolul  al  XVII-lea.
-Problema  romanității românilor  devine  obiect  de  dispută  între  istorici  în  secolul  al  XIX-lea, când  , pe  fundalul  cererilor  privind  emanciparea  națională   care  vin  din  partea  românilor  ardeleni,  se  încearcă  demonstrarea dreptului  istoric  al  stăpânirii  austro-ungare  asupra  Transilvaniei.
-Această  teorie a  fost  sintetizată  de  Robert  Roesler, istoric  austriac, în  lucrarea ,,Studii  românești” și este  denumită  teoria  imigraționistă.
-Teoria  imigraționistă , concepută pentru  a  corespunde  intereselor  austro-ungare din  secolul al  XIX-lea  a  fost  combătută  atât  de  istoricii  străini,cât  și  de   istoricii  români, începând cu  A.D.Xenopol  în  lucrarea ,,Studii  asupra  stăruinței  românilor  în  Dacia Traiană”
-Xenopol  aduce  ca  și  dovezi  ale  continuității  descoperirilor  arheologice, toponimia, hidronimia,  termenii  creștini  de  origină  latină, poporul   român  fiind  o  îmbinare  a  elementelor  geto-dace, romane  și  slave, elementul  roman  fiind  cel  predominant  .
-Lucrările  istorice  de  după  1989  subliniază  romanitatea  limbii  române .
-Ideea  romanității  românilor ocupă  un  rol  foarte  important în  scrierile  istoricilor, această  idee  fiind  folosită  de  reprezentanții  Scolii Ardelene  din  secolul  al  XVIII-lea  -Inocențiu  Micu-Klein, Gheorghe  Șincai, Petru  Maior  , Samuil  Micu, pentru  a  susține drepturile  naționale ale  românilor  ardeleni, negate  de elita  conducătoare  maghiară.
-În  secolul  al XIX-lea ,conștiința  romanității  românilor s-a  consolidat  , iar  după  1918  s-au  produs  opere  științifice  importante  pentru  înțelegerea  acestui  fenomen  istoric.
-În perioada  comunistă,  istoriografia  privind  problema romanității  românilor  cunoaște denaturări și  exagerări , datorate  sovietizării  culturii  inițial, respectiv naționalismul agresiv  promovat  de  regimul  Ceaușescu .
-După 1989,  discursul  istoriografic  privind  romanitatea  românilor  a  devenit  mai  echilibrat ,  fiind  acceptată ca  un  lucru   cert, care  nu  mai  are  nevoie  de alte  demonstrații.