ALEXANDRU LĂPUȘNEANU

                                       
                                                             -comentariu-


”Alexandru  Lăpușneanu” este  capodopera  lui  Costache  Negruzzi  și  modelul  de  referință  al  nuvelei  istorice  românesti.
-Publicată  în  anul  1840 , în  revista ,,Dacia  literară ”, nuvela  corespunde  programului  romantic  al  acesteia, în  primul  rând  prin  valorificarea  unor  fapte  din  istoria  națională  și  prin  crearea  de  tipuri  vii, puternice, sfâșiate  lăuntric  de  tendințe  și  manifestări  contrare.
-Pentru  crearea  acestei  nuvele, scriitorul  se  inspiră  din  cronica  lui  Grigore  Ureche, „Letopisețul  Țării  Moldovei” , capitolul  ,,Cănd  au  omorat   Alixandru -Vodă  47  de  boieri,” descriind  una  dintre  cele mai  sângeroase  pagini  din  istoria  națională .
-Ca  specie  epică  ,nuvela  are  un  singur  fir  narativ, urmărind  un  conflict  unic, între  domnitor  și  boierii  trădători, personajele  nu  sunt  numeroase, fiind  caracterizate  succint  și  viguros,în  funcție  de  contribuția  lor  la  desfășurarea  acțiunii.
-Naratorul  este  obiectiv  și  omniscient, iar  narațiunea  se  realizează  la  persoana  a  -III-a   ,timpul  narativ  este  cronologic, bazat  pe  relatarea  în  ordine  a  derulării  evenimentelor  situate  într-un  trecut  istoric, iar  spațiul  este  Moldova  secolului  al XVI-lea.
-Mreaja  puterii  , care  îl  cuprinde  pe  Lăpușneanul , este  înșelătoare :ca  atâția oameni  de-a  lungul  istoriei ,el  ajunge  la  apogeu, apoi  se  prăbușește  .
-Toate  măririle, toate  excesele  și  cruzimile  , într-un  perfect  stil  baroc,  duc  în  cele  din  urmă  la căderea  personajului  principal.
-Ca  nuvelă  exemplară, ,,Alexandru  Lăpușneanu” își  concentrează   toate  luminile  asupra personajului  principal , în  scopul  conturării  trăsăturilor  sale  caracteristice.
-De  altfel, aceasta   și   este  deosebirea  esențială  a  nuvelei  de  povestire.
-Figură  complexă  , demonică   stranie , crudă  ca  și  vremea  în  care  trăiește  ,Alexandru  Lăpușneanul   este  unul  dintre  personajele  tragice  al  istoriei  romănilor.
-Lăpușneanul  este, ca  atâția  domnitori    care  nu  au  putut  ajunge  la  puterea  si   faima  lui  Ștefan  cel  Mare  sau   Mihai  Viteazul , un  personaj  istoric  minor  într-o  epocă   decadentă  ,venit   rușinos  în  țară   cu  ajutor  străin , pentru  a  pune  ordine  în  interesele  boierilor  .
-Capitolul   întâi  se  deschide  cu   venirea   în   Moldova   a  lui  Lăpușneanu ,hotărât  să  ocupe, pentru  a  doua  oară, tronul  tării.  
-În  prima  domnie, el  fusese  izgonit  de  către  Despot-Vodă, ucis  la  rândul  său  de  către  Ștefan  Tomșa.
-Alexandru  Lăpușneanul  adunase  o  armată  numeroasă, cu  care  venise  în  Moldova   ca  să-l  izgonească  pe  Tomșa  și  să-și  ia  înapoi  scaunul  domnesc.
-Boierii  care-l  trădaseră  în  prima  domnie  îl  întâmpină  pe  Lăpușneanul  la  graniță, aproape  de  Tecuci: vornicul  Moțoc, spătarul  Spancioc  și  Stroici.
-Lăpușneanul  fiind  hotărât  să  se  instaleze  pe  tronul  Moldovei  cu  orice  preț  ,  care  având  în  spate  sprijinul  turcilor, dă  o  replică  memorabilă, de  un  cinism  rar  întâlnit:,,Dacă  voi  nu  mă  vreți, eu  va  vreu... și  ,dacă voi  nu  mă  iubiți , eu  vă  iubesc  pre  voi și  voi  merge  ori  cu  voia, ori  fără voia  voastră”,.
-Lăpușneanu  este o  figură  palidă  , un  epigon  care  introduce  hoarda  pustiitoare  în  țară, statornicind  astfel  o  nouă  eră  de  sclavie  și  de  sărăcie  pentru  popor.
-Lăpușneanu  îi  reprimă   pe  boierii  care  nu  îl  acceptă  în  numele  unei  pretinse   ocrotiri  a  poporului  de  jos.
-Un  singur  boier  i  se  alătură, de  la  început  cu  umilință  , dar  nu  fără  oarecare  viclenie, noului  domnitor.
-Moțoc  este  al  doilea  personaj  machiavelic  al  nuvelei  , care  îșî  epuizeaza  viața  în  nesfărșite  conflicte  și  intrigi  de  culise, remarcat  însă  de  domnitor  la  adevărată  lui  valoare.
-El  este  capabil  de  cele  mai  abominabile  fapte  pentru  a-și  realiza   scopurile.
-Mai  inteligent decât  el  , Lapușneanul  îl  menține  însă  în  preajmă, ca  unealtă  în  planurile  diabolice  de  răzbunare  puse  la  cale, sacrificându-l  la  momentul  potrivit.
-Încă  de  la  începutul  nuvelei,  se  instituie  o  subtilă  relație între  călău  și  victimă.
-Părăsit  de  boieri, Ștefan  Tomșa  fuge  în  Valahia, iar  norodul, sperând  într-o viață  mai  bună, se  bucură  de  schimbările  survenite.
-Ca  orice  tiran  obsedat  de  puterea  absolută, Lăpușneanul  iși reprimă  cu  violență  și  cruzime  adversarii: arde cetățile  în  care  s-ar  putea  adăposti, le  ia, sub  diverse  pretexte  și  învinuiri, averile .
-Capitolul  al  doilea, în  care  se  înfățișează  toate  acestea, introduce  în  scenă  un  alt  personaj, pe  doamna  Ruxanda, căreia  i  se  face  un  portret  remarcabil, după  toate  regulile  clasice  ale  compoziției: biografie, portret  fizic,  dialog  ,din  care  se  desprind  trăsături  morale  definitorii.
-Doamna  Ruxanda, soția  lui  Alexandru  Lăpușneanul  înspăimântată  de  cruzimile și  crimele  înfăptuite  de  soțul  său, îl  roagă  să  nu  mai  verse  sânge  și  să  înceteze  cu  omorurile, fiind impresionată de  cuvintele văduvei  unui  boier ucis, care  o  amenințase.
-Fiica   lui  Petru  Rareș, ea  este  martoră  la  procesul  de  decădere  a  neamului  Mușatinilor, implicit  a  Moldovei, frații  săi, Iliaș  și Ștefan, fiind  domni  nevrednici: primul  își  trădează  religia, trecănd  la  mahomedalism, iar  al  doilea  , desfrănat  și  el  ,sărăcește  țara de  bucate  și  de  negoț  și  piere  ucis  de  boieri.
-Ruxanda  este  un  personaj  romantic, înscris  într-un  cămp  de  forță  care  generează  mari  tensiuni.
-Fiind  stăpânită  de  frică  și  de  o  mare  îngrijorare  pentru  viața  copiilor  săi,ei  înșiși amenințați  de  furia  dementă  a  lui  Lăpușneanu, ea  îl  înfruntă  cu  demnitate, fiind  capabilă  de  mari  decizii, care  determină cursul  acțiunii: în  capitolul al  doilea îi cere  domnului să  pună capăt vărsării  de  sănge, iar  în  finalul  nuvelei  acceptă să-și  otrăvească  soțul și  mântuiește   țara  de  asuprirea  lui.
-Episodul  uciderii  boierilor    din  capitolul  al  treilea, reprezintă  punctul  culminant al  cruzimii  si  fărădelegilor  noului  stăpân al țării.
-Sala  de  ospăț ,expresie  la  scară  redusă  a  unei lumi  inferioare  , plină  de  intrigi  ,devine  un  fel  de  anticameră  a  infernului.
-Veveriță , boierul  cel  patriot, este  omorât tocmai  atunci  când  încearcă  să  se  smulgă din  infernul  patimilor și  al  urii  instaurate  de  Lăpușneanul, închinând  în  semn  de  pace ,în cinstea  voievodului.
-Imaginea  măcelului  este  o  Judecată  de  Apoi  pe care  Alexandru  Lăpușneanul  și-o  asumă prin  uzurpare, prin  impostură.
-De  judecata  finală  nu  scapă  nici  boierul  cel  mai  ticălos al  vremii, vornicul  Moțoc.
-Scena  morții  sale  este  un   exemplu  de  manipulare  a  maselor  în  timpul  unei  mișcări  sociale.
-Ca  orice  tiran, Lăpușneanul  știe  că  prostimea  este  potolită  cu  spectacole, și  acceptă  să-l  sacrifice  pe ,,acest  bătrân ticăloșit  în  rele”, aruncându-l mulțimii  înfuriate.
-Aclamațiile  mulțimii  sunt  însă  înșelătoare ,căci  ea  își  poate schimba  repede  idolii.
-Curând, în  ciuda  acestei  aparente  victorii  și  pacificări  a  țării, și  steaua  lui  Lăpușneanul  începe  să  apună , peste  cătiva  ani  sosind  și  momentul  ca  el  să  coboare  de  pe  soclu.
-Voința  imensă  de  a  domina, de  a  se  impune  în  istorie  nu  este  susținută  de  o  forță  fizică pe  măsură, ființa  umană  este  prea  fragilă  pentru  a  se  impune  în  fața  timpului  și  a  rosturilor  neștiute  ale  lumii.
-Lăpușnenul  cade  grav  bolnav.
-Capitolul  ultim  al  nuvelei, al  patrulea  , prezintă  agonia  acestuia  și  pedeapsa  capitală  care, ca  o   ironie  a  soartei,  se  întoarce  acum  asupra  lui.
-Judecății  divine  careia  aparent  i  se  supune,  prin  trecerea  la  călugărie, i  se  adaugă  judecata  umană,  a  celor  năpăstuiți  prin  actele  de  rara  cruzime  ale domnului.
-Agenții  pedepsei  sunt  tocmai  boierii   care  au  scăpat  ca  prin  minune  de  măcel, Spancioc  și  Stroici,  cu  binecuvântarea  mitropolitului   Teofan  și  participarea  ezitantă  și  înfricoșată  a  doamnei  Ruxanda, care  în  cele  din  urmă  are  puterea  de  a-i  întinde  cupa  cu  otravaă.
-Nuvela  excelează   în  prezentarea  unor  scene   prin  exces   de  cruzime, prin  scena  în  care   Spancioc  și  Stroici   îi  toarnă   muribundului  otrava  pe  gât, descleștându-i   dinții  cu  vârful  cuțitului.
-După  ce  îi  execută  pe  cei  47  de  boieri,  le  aruncă  trupurile  pe  fereastră  , el  le  orânduiește , cu  propriile mâini , capetele  expuse   impersonal  pe  masa  de  ospăț ,într-un  fel  de  piramidă  a  vieții și  morții.
-Nuvela ,,Alexandru  Lăpușneanul” este  o  reflecție  asupra  destinului ,asupra  tentațiilor  și  limitelor  ființei  umane  care  nu  își  găsește  echilibrul  și  forța  de  a-și  reprima  fantasmele  lăuntrice  și  instinctele  infernale.