ESEU DESPRE DIPLOMAȚIE ȘI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ȘI LA ÎNCEPUTURILE MODERNITATII IN SPATIUL ROMANESC

                      ESEU  DESPRE  DIPLOMAȚIE  ȘI  CONFLICT  ÎN    EVUL  MEDIU  ȘI  LA                                                 ÎNCEPUTURILE   MODERNITĂȚII  ÎN  SPAȚIUL  ROMÂNESC


-În  Evul  Mediu , principala instituție  centrală , atât  în  Moldova  cât  și  în  Țara  Românească, a  fost  domnia.
-Domnul  cârmuia  țara ,era  proprietarul întregului  pământ, era  judecătorul  și  conducătorul  suprem  al  armatei.
-Domnul  decidea  în   privința  politicii  externe  a  țării , putea  declara  război  și  încheia  pace  sau  tratate  cu  statele  vecine.
-În  plan  judecătoresc  , domnul  era  singurul  care  aplica  pedeapsa  cu  moartea  , fiind judecătorul  suprem  al  țării.
-La  nivele  inferioare  , justiția  era  împărțită   între  boieri  și  Sfatul  Domnesc.
-Instituția  domniei  se  legitima  prin  credință  că  puterea  venea  de  la  Dumnezeu , iar  originea  sa  era  divină.
-În  acest  sens, în  diferitele  probleme   de  politică  externă  ,domnul  se  intitula,,din  mila  lui  Dumnezeu, domn”..
-Domnul  percepea  dările , care    de  obicei, erau  destinate întreținerii  armatei  sau  plății  tributului impus  de  asupritori.
-La  conducerea  statului, domnul  era  ajutat  de  Sfatul  Domnesc , alcătuit   din: vornicul ,care  era   șeful curții  domnești , logofătul, care  era șeful  cancelariei  domnești , vistiernicul, care  era  șeful  visteriei  țării, spătarul, care  era  purtătorul spadei  domnești.
-Cea  mai  importantă  funcție  în  Sfat era  cea  a  Mitropolitului, urmată  de  dregătorii  importante, precum  aceea  de  Ban al  Olteniei , în  Tării   Românească ,respectiv Portar al  Sucevei, în  Moldova.
-Atributiile Sfatului  Domnesc erau variate : politice, fiscale, judecătorești.
-El  participa  la  încheierea  tratatelor  de  alianţă  cu  țările  vecine  sau  la  declararea  războiului.
-Consultarea  Sfatului  de  către  domn  și  ascensiunea  puterii  Sfatului  au  limitat , într-o  mare  măsură,  puterea  de  decizie  a  domnului.
-Din  secolul  al   XIV-lea , o   putere  politică  și  militară  nouă  se  afirma  în  Europa, respectiv  puterea  otomană.
-Spre  sfarsitul  secolului  al  XIV-lea  , otomanii  ajung  pană  la  Dunăre  și  amenință  în  mod  direct  Tarile   Romane  , care  au  adoptat  o  atitudine  defensivă, evitand  schimbarea  în  pașalacuri  turcești.
-Statutul politico-juridic  al  Țărilor  Romane  se  transforma  de  la  unul de  independența  la  unul  de  autonomie, relaţiile  cu  Imperiul  Otoman  fiind  reglementate prin  Capitulații.
-Situaţia  Ţărilor  Romane  a  fost  influenţată  de  jocul  de  interese al  marilor  puteri  creştine  din  vecinătate: Ungaria ,Polonia   și   Imperiul  Habsburgic  din  secolul  al  XVI-lea.
-Alături  de  statele  creştine  europene , Ţările  Romane  au  participat  la cruciadele  antiotomane, devenind  adevărate,,Porţi  ale  creștinitătii,,.
-La  sfarsitul   secolului  al  XIV-lea, voievodul  Tarii  Romanesti, Mircea  cel  Batran , a  inceput  politică de alianţă  cu  Regatul  Ungariei împotriva  otomanilor.
-La  data  de 7  martie  1395  , la  Brasov, domnitorul  semnează cu  regele  Ungariei  , Sigismund  de  Luxemburg, un  tratat  cu  caracter  antiotoman.
-Voievodul  Petru  I  Musat( 1375-  1391) a  demarat  începutul  relațiilor  dintre  Moldova  si  Polonia, pentru  a  contrabalansa  pericolul  reprezentat  de  Ungaria.
-Politica  aceasta  a  fost  continuata  de  alți  voievozi  moldoveni, ca  Alexandru  cel  Bun ( 1400-1432) sau  Ștefan  cel  Mare(  1457-1504).
-La  sfârșitul  secolului  al  XIV-lea , romanii   erau  implicați  direct în  lupta   antiotomană, participând la  susținerea  politicii  de  ,,cruciada  târzie”.
-Mircea  cel  Batran a  obtinut  victoria la  Rovine(  1395)  împotriva  otomanilor conduși  de  sultanul Baiazid  I  si  a  participat  la  cruciada  de  la  Nicopole(  1396), alături  de  Sigismund  de  Luxemburg, însă  creștinii  au  fost  înfrânți  aici  de  către  otomani.